Corespondentul AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Comisia Europeană va evalua compatibilitatea cu legea UE a oricăror măsuri noi propuse de guvernul Marii Britanii privind accesul cetăţenilor UE la beneficii sociale atunci când acestea vor fi finalizate şi nu înainte, a declarat luni Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor.
'Niciun stat membru nu a cerut schimbarea regulilor privind libertatea de mişcare.
Au exprimat o serie de preocupări, care sunt abordate în comunicarea adoptată de Comisia Europeană' luni, a spus Todd în cadrul briefingului de presă cotidian.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca autorităţile britanice să modifice legea naţională privind accesul cetăţenilor UE la beneficiile sociale, el a precizat că CE va evalua compatibilitatea acestor noi măsuri cu legea UE 'atunci când vor fi finalizate şi nu înainte'.
'În cazul cetăţenilor care nu sunt activi din punct de vedere economic, legea UE le cere statelor membre să aplice clauze puternice împotriva aşa-numitului turism pentru beneficii sociale. Cetăţenii non-activi pot avea acces la beneficii într-o altă ţară UE dacă sunt rezidenţi obişnuiţi acolo. În cazul muncitorilor din alte state membre, legea UE cere să li se asigure tratament egal ca muncitorilor din ţara-gazdă cu privire la accesul la piaţa muncii şi condiţii de lucru', a mai spus purtătorul de cuvânt.
'Odată ce guvernul britanic a clarificat pe deplin orice schimbări pe care intenţionează să le introducă /în legislaţie/ privind accesul la beneficii sociale în Marea Britanie al persoanelor din alte state membre, CE se va asigura că aceste schimbări sunt pe deplin compatibile cu legea UE privind libertatea de mişcare', a precizat Jonathan Todd.
În ceea ce priveşte ridicarea restricţiilor pentru muncitorii români şi bulgari, el a precizat că acest lucru este dincolo de orice îndoială. 'Restricţiile pentru muncitorii din România şi Bulgaria au fost limitate la o perioadă de tranziţie de 7 ani de tratatele de aderare. Acele tratate au fost ratificate de statele membre şi nu pot fi schimbate acum. Este clar că de la 1 ianuarie 2014 muncitorii din România şi Bulgaria vor putea munci legal în orice stat membru UE', a afirmat purtătorul de cuvânt al lui Laszlo Andor.
Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană le permite ţărilor UE-25 (ţările fondatoare şi cele care au aderat la UE până la 1 ianuarie 2007) să restricţioneze temporar accesul liber al lucrătorilor din România şi Bulgaria pe piaţa muncii pentru a pregăti libertatea deplină de circulaţie a forţei de muncă în UE. Perioada de tranziţie generală de şapte ani a fost împărţită în trei etape (2 plus 3 plus 2 ani). În decursul acestei perioade, o clauză de salvgardare permite unui stat membru să reintroducă restricţiile dacă există perturbări grave pe piaţa forţei de muncă sau pericolul unor astfel de perturbări (aşa cum a procedat Spania la 22 iulie 2011).
Măsurile tranzitorii se vor încheia în mod irevocabil la 31 decembrie 2013. În prezent, nouă state din UE - Austria, Germania, Olanda, Luxemburg, Malta, Franţa, Marea Britanie, Irlanda şi Spania - le aplică cetăţenilor români şi bulgari restricţii în materie de acces pe piaţa muncii.
Sursa: AGERPRES