Sănătatea nu reprezintă un cost, ci o investiţie în viitor, iar bugetul alocat acestui sistem pentru anul 2014 este mai mare decât cel din anul acesta, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
"Din punctul meu de vedere, sănătatea nu este un cost. Sănătatea este o investiţie în viitor. Sănătatea reprezintă cel mai de preţ lucru pe care un om îl poate avea.
O societate nu se poate dezvolta în mod real dacă populaţia nu beneficiază de servicii de sănătate adecvate. Din păcate, performanţele sistemului sanitar românesc au scăzut până la un nivel îngrijorător, care pune în primejdie nu numai sănătatea generaţiei actuale, dar şi perspectivele de îmbunătăţire a capacităţii sistemului sanitar de a asigura o sănătate adecvată generaţiilor viitoare. Statisticile plasează ţara noastră pe primele locuri în Europa la prevalenţa unor boli grave, unele dintre ele eradicate de ceva vreme în alte ţări. Trebuie să punem accentul pe monitorizare şi prevenţie, trebuie să reabilităm medicina în mediul rural, unde, în primăvara lui 2011, au fost desfiinţate fără discernământ dispensare şi spitale", a afirmat Zgonea, la Parlament, în cadrul unui forum.
El a admis că România are dificultăţi în susţinerea programelor de sănătate, a programelor de investiţii în infrastructură şi în aparatură medicală, dar şi în asigurarea necesarului de medicamente şi de materiale sanitare. Zgonea a arătat că salariile personalului medical sunt "departe" de nivelul din UE, iar suma alocată pentru cheltuielile cu sănătatea în România este de trei ori mai mică decât media europeană, însă a precizat că are încredere că aceste lucruri se vor schimba.
"Ştiu foarte bine că avem dificultăţi în susţinerea programelor de sănătate, a programelor de investiţii în infrastructură şi în aparatură medicală. Sunt probleme în asigurarea necesarului de medicamente şi de materiale sanitare. Salariile medicilor şi ale personalului medical sunt departe de nivelul salariilor din Uniunea Europeană. Iar suma alocată pentru cheltuielile cu sănătatea în România este de trei ori mai mică decât media europeană. Sunt conştient de toate aceste probleme, dar am încredere că putem schimba aceste lucruri. Nu le vom putea rezolva pe toate odată, multe dintre aceste probleme sunt structurale şi ele au fost accentuate de lipsa unor decizii clare în ultimii 10 sau 20 de ani. Bugetul alocat sănătăţii pentru anul 2014 va fi mai mare decât anul acesta. Am văzut în presă multe titluri care spuneau exact contrariul, că Sănătatea primeşte mai puţini bani. Adevărul este că bugetul Sănătăţii creşte. Anul acesta, Sănătatea a avut un buget de 8,7 miliarde de lei, dintre care 5,2 miliarde lei pentru cheltuieli curente şi, separat, 3,5 miliarde lei, alocaţi pentru plata arieratelor. România, ca stat membru UE, a trebuit să se încadreze în prevederile directivei europene 2011/7/UE, potrivit căreia statele trebuie să-şi plătească facturile la maximum 60 zile. Ca atare, Guvernul USL a plătit facturile spitalelor la medicamente care au fost lăsate cu restanţe de peste 300 zile de către fosta guvernare, ceea ce a însemnat un cost de 3,5 miliarde lei. Astfel, bugetul real al Ministerului Sănătăţii, în anul 2013, a fost de 5,2 miliarde lei. În anul 2014, bugetul sănătăţii va fi în creştere cu 2,6 miliarde lei, de la 5,2 la 7,8 miliarde lei", a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.
În opinia sa, reducerea inechităţii şi inegalităţilor în asigurarea îngrijirilor medicale, înlăturarea barierelor geografice şi economice în accesul la îngrijiri medicale rămân unele dintre cele mai importante deziderate ale sistemului de sănătate din România.
Zgonea a spus că România are nevoie de un sistem medical care să asigure accesul universal al populaţiei la îngrijiri medicale în funcţie de nevoile clinice şi nu de posibilităţile de plată, să asigure întreaga gamă de servicii medicale de la asistenţă primară, asistenţă comunitară, secundară şi spitalicească.
"De asemenea, trebuie să includă un sistem de îmbunătăţire a calităţii serviciilor şi minimalizarea erorilor şi, nu în ultimul rând, să asigure condiţii corespunzătoare de muncă şi salarizare întregului personal medical. Obiectivul general trebuie să fie îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea speranţei de viaţă pentru toţi cetăţenii şi a anilor de viaţă fără boală", a conchis demnitarul.
Sursa: AGERPRES