Ministerul Sănătăţii va stabili criteriile minime pe care defibrilatoarele semiautomate trebuie să le respecte în conformitate cu recomandările experţilor şi organismelor internaţionale specializate în acest domeniu.
Reprezentanţii Ministerul Sănătăţii arată că în proiectul de lege al MS este prevăzut cadrul general care va sta la baza unui program de defibrilare semiautomată cu acces public, cu precizarea că toate criteriile de amplasare şi gestionare a acestor aparate vor fi stabilite printr-o hotărâre de guvern ulterioară.
Acest lucru înseamnă emiterea unui act normativ detaliat care va fi supus procedurilor de transparenţă decizională, conform legii, înaintea aprobării acestuia de Guvern.
Potrivit unui comunicat de presă al MS remis vineri AGERPRES, afirmaţia potrivit căreia 'defibrilatoarele pot fi periculoase pentru cei care le folosesc' nu este una realistă, având ca exemplu inclusiv faptul că în statele dezvoltate, SUA, statele europene, Canada etc., aceste aparate se regăsesc în spaţiile publice, fiind accesibile publicului larg pentru acordarea de prim-ajutor la nevoie.
"De asemenea, informaţia potrivit căreia Statele Unite ar dori să interzică aceste defibrilatoare nu este una corectă, din moment ce pe site-ul Asociaţiei Americane de Cardiologie există un punct de vedere contrar celor afirmate de expertul SAR. Defibrilatoarele semiautomate sunt destinate utilizării de către orice cetăţean, inclusiv de cei care nu fac parte din sistemul sanitar, pentru a veni în ajutorul unei persoane aflate în stop cardiac, fiind construite astfel încât să fie uşor de folosit şi să prevină orice eroare de utilizare. Introducerea defibrilatoarelor semiautomate pe maşinile de pompieri, ambulanţele SMURD de prim ajutor, inclusiv ambulanţele unităţilor sanitare, a dus la creşterea semnificativă a numărului de pacienţi la care manevrele de resuscitare cardiopulmonară au reuşit, pacientul fiind recuperat fără sechele neurologice, care l-ar fi putut afecta în cazul în care astfel de aparate nu ar fi fost accesibile. De mai mulţi ani, în majoritatea ţărilor europene, cu sisteme medicale avansate, s-au amplasat defibrilatoare semiautomate în spaţiile publice sau în clădirile supraaglomerate, cum ar fi clădirile de birouri, astfel încât, în cazul apariţiei unui stop cardiac, să fie posibilă defibrilarea persoanei de către cei din jurul său până la sosirea echipajelor medicale specializate", detaliază MS.
MS susţine că toate informaţiile apărute în presă despre eventualele locuri de amplasare a acestor defibrilatoare nu se bazează pe date reale şi nici scenariile care acuză MS de intenţia de a pune la cale 'o mare afacere' nu se bazează pe informaţii corecte şi reale, ci sunt doar "speculaţii ale unor persoane total neavizate".
Potrivit comunicatului de presă, afirmaţia conform căreia 'este necesară schimbarea acestor aparate o dată la 5 ani' este "falsă şi de natură să dezinformeze" opinia publică, singurele componente care trebuie schimbate după un anumit număr de ani, dacă aparatul nu este utilizat, fiind acumulatorul şi, eventual, electrozii de defibrilare, dacă perioada de valabilitate este depăşită.
"Afirmaţia potrivit căreia 'fiecare aparat urmează a fi acreditat' nu are la bază date reale, întrucât acreditarea se face doar la începutul comercializării acelui tip de aparat în Romania, nu pentru fiecare în parte. Menţionăm că deja există mai multe aparate de acest tip acreditate în România. În momentul de faţă există mai mulţi producători pe piaţă, MS nu va fi implicat în achiziţionarea aparatelor, iar decizia asupra producătorului de la care urmează a fi achiziţionate va aparţine strict proprietarului sau administratorului spaţiului", mai precizează MS.
În ceea ce priveşte costul unui defibrilator semiautomat pentru utilizarea publicului larg, acesta poate fi încadrat între 1.000 şi 2.500 de euro, în timp ce un defibrilator destinat personalului medical se încadrează între 5.000 şi 25.000 de euro, în funcţie de caracteristicile şi complexitatea acestuia, astfel, afirmaţia potrivit căreia se deschide o piaţă de sute de milioane de euro este una "hazardată, neprofesionistă şi nu are niciun fundament real".
"Este uşor a lansa acuzaţii asupra intenţiilor MS fără a le fundamenta pe date reale şi pe informaţii concrete, motiv pentru care adresăm rugămintea celor care au temeri cu privire la această iniţiativă să urmărească actele normative subsecvente care urmează a fi puse în dezbatere publică şi să revină cu comentariile şi propunerile lor, astfel încât să realizăm un pas mai departe în favoarea cetăţeanului", mai arată MS.
Sursa: AGERPRES