Direcţia de Sănătate Publică va demara în această perioadă o campanie de educaţie şi prevenţie a diabetului, în judeţul Dolj, înregistrându-se 35.389 cazuri, ceea ce clasează diabetul zaharat pe locul doi în ierarhia bolilor înregistrate în rândul populaţiei.
Rolul campaniei este informarea populaţiei cu privire la importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos în profilaxia diabetului, precum şi stoparea ascensiunii numărului de persoane cu diabet şi a complicaţiilor afecţiunii.
'Pe 14 noiembrie întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Diabetului (...) Pentru anul 2013, sloganul campaniei mondiale este 'înţelege diabetul, preia controlul', iar în acest context DSP Dolj va derula campania naţională 'Şi tu poţi controla diabetul'. Obiectivele campaniei constau în informarea populaţiei asupra efectului benefic al adoptării unor comportamente sănătoase cum ar fi mişcarea zilnică, nutriţie corectă, controlul greutăţii în profilaxia diabetului şi a complicaţiilor sale', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, dr.Ştefan Popescu.
În campania de educaţie şi prevenţie au intrat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, cabinetele şcolare, asistenţii comunitari, mediatorii sanitari, cabinetele de medicină de familie, Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie, Societatea Studenţilor Medicinişti din Craiova, Organizaţia Studenţilor Farmacişti din Craiova, Crucea Roşie Dolj şi Asociaţia Europrotector.
La nivel mondial numărul persoanelor care suferă de diabet depăşeşte numărul populaţiei SUA, iar una din două persoane suferă de această boală şi nu ştie.
Sursa: AGERPRES