Datele furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui arată că în cele 44 de cabinete şcolare din judeţ, lucrează opt medici, din care trei sunt medici generalişti, doi de familie şi trei dentişti.
'Facultăţile nu mai pregătesc specialişti în medicina şcolară, în acest domeniu putând activa medicii generalişti sau medicii de familie.
Salariul pentru un medic dintr-un cabinet şcolar nu este deloc motivant. De când mă aflu la conducerea DSP, nu am întâlnit niciun medic care să-şi manifeste dorinţa de a lucra într-un cabinet medical şcolar', a declarat marţi, pentru AGERPRES, directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.
La nivelul judeţului funcţionează 44 de cabinete medicale şcolare, din care 40 cabinete şcolare şi 4 cabinete stomatologice. Din anul 2009, autorităţile publice locale au preluat prin transfer de la Ministerul Sănătăţii asistenţa medicală desfăşurată în cabinetele medicale şi medicină dentară din unităţile de învăţământ.
Sursa: AGERPRES