În cursul acestei săptămâni, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, care prevede trecerea rezidenţiatului la Ministerul Educaţiei şi transformarea salariilor medicilor rezidenţi în burse doctorale.
Membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, democrat liberalul Petru Movilă a declarat, joi, că modificarea va duce la asimilarea corectă a studiilor post universitare iar actualele salarii pe care le primesc rezidenţii se vor transforma în burse.
Acest fapt, subliniază deputatul PDL, va permite majorarea acestora cu până la 40 la sută, în condiţiile în care această formă de retribuţie nu este supusă plăţii impozitelor la stat.
'Propunerea, susţinută şi de către Colegiul Medicilor din România şi de către Asociaţia Medicilor Rezidenţi Iaşi, ar permite majorarea veniturilor salariale ale rezidenţilor fără o creştere a fondului de salarii alocat de la bugetul de stat, urmând a se obţine o creştere a venitului net fără o suprasolicitare a bugetului', a precizat parlamentarul ieşean.
Sursa: AGERPRES