Preşedintele Societăţii Române de Reumatologie, prof. dr. Ruxandra Ionescu a declarat miercuri în cadrul unei conferinţe de presă despre suferinţele reumatice că poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă boală inflamatorie articulară care afectează aproximativ unu la sută din populaţia generală, ceea ce înseamnă 200.000 de pacienţi în România.
Potrivit acesteia, poliartrita reumatoidă are consecinţe grave atât asupra stării de sănătate fizice a celor afectaţi, cât şi asupra calităţii vieţii pacienţilor.
Ruxandra Ionescu a precizat că spondilita anchilozată, o altă afecţiune, are o incidenţă de 2-3 ori mai mare la bărbaţi, mai frecventă fiind la tineri.
În ceea ce priveşte artroza, studiile arată că aceasta este de departe cea mai frecventă suferinţă articulară şi a doua cauză de invaliditate la persoanele de peste 50 de ani, după boala ischemică coronariană. Incidenţa acesteia creşte cu vârsta, fiind maximă între 55 şi 75 de ani.
Potrivit specialiştilor, o altă boală - osteoporoza - afectează la nivel mondial 22 milioane de femei şi 5,5 milioane de bărbaţi cu vârste între 50 şi 84 de ani.
În România, prevalenţa acesteia este estimată la 11,5%, ceea ce înseamnă că una din trei femei va avea această afecţiune după 55 de ani.
"Incidenţa bolilor reumatologice este foarte mare, astfel încât şi impactul socio-economic este major. Costurile socio-economice pe care le generează bolile reumatice sunt impresionante, dar studiile au demonstrat că dimensiunea cheltuielilor generate de complicaţiile bolii, spitalizare, intervenţii chirurgicale şi reducerea veniturilor prin incapacitate de muncă depăşesc cu mult costurile determinate de consultaţiile medicale şi tratamentul intensiv al cazurilor incipiente", a precizat dr. Cătălin Codreanu, de la Centrul Clinic de Boli Reumatice Bucureşti.
Program educaţional despre conştientizarea impactului bolii artrozice asupra calităţii vieţii pacienţilor, desfăşurat în 16 oraşe
Potrivit unui raport, pacienţii români cu poliartrită reumatoidă sunt mai bine informaţi decât cei europeni. Astfel, peste 60% dintre pacienţi deţin informaţii corecte cu privire la afecţiune şi peste 70% au un plan de gestionare a bolii pe termen lung.
"Atenţia noastră, a medicilor specialişti, ar trebui să se îndrepte spre ceilalţi 30% care nu înţeleg implicaţiile majore ale bolii şi caracterul ei ireversibil", a mai spus Codreanu.
Când vine vorba de înţelegerea bolii, 83% dintre pacienţii români consideră că ştiu foarte multe despre boală, în timp ce 78% dintre pacienţii europeni pot afirma acelaşi lucru.
Peste 16% dintre români consideră că boala are un caracter ireversibil comparativ cu 51% dintre cei europeni.
Sursa: AGERPRES