Deputatul PDL Romeo Rădulescu consideră că noul proiect de lege a sănătăţii, aflat în dezbatere publică, are câteva lacune pe care le-a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Majoritatea problemelor pe care le propun aici sunt în urma discuţiilor pe care le-am avut cu medici, farmacişti, directori de spitale. În următorii trei ani, ministerul vrea să scadă cu 40% numărul internărilor, dar acest lucru înseamnă să trimitem aproape două milioane de români la medicii specialişti din policlinici. Cum nu mai avem suficienţi astfel de medici, căci am înregistrat un adevărat exod al lor în ultimii ani, de la 1 februarie 2014 bolnavii vor fi obligaţi să se înscrie pe lungi liste de aşteptare.
Cristian Buşoi: Cred că odată ce cardul va deveni realitate, ideea de transplant va fi susţinută
Proiectul de lege îşi asumă această anomalie, ba chiar stabileşte criterii clare pentru programarea pacienţilor. De exemplu, o gravidă cu probleme cardiace poate aştepta şi două săptămâni să fie consultată, o suspiciune de nodul pulmonar poate aştepta şi o lună de zile, un copil care are o durere de burtă persistentă ar putea aştepta şi două luni, iar un cuplu ce vrea sfatul unui doctor pentru că nu poate avea urmaşi poate să aştepte şi o jumătate de an pentru un consult de specialitate", a afirmat Rădulescu.
Pe de altă parte, spune deputatul PDL, fără intrarea practică în funcţiune a dosarului electronic al pacientului, respectarea de către medici a recomandărilor din pachetul de bază nu va putea fi urmărită, având în vedere că deocamdată nu funcţionează nici măcar cardul electronic de sănătate.
Ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii CMR au căzut de acord asupra proiectului pilot privind statutul spitalelor
Parlamentarul democrat liberal s-a referit şi la proiectul de modificare a statutului spitalelor prin care acestea se vor putea organiza sub formă de fundaţii, regii autonome sau societăţi comerciale. "Se încearcă astfel responsabilizarea managerilor de spitale, care vor primi mai multe puteri, dar şi mai multă răspundere. Se prevede explicit că în cazul unui faliment, spitalele respective şi terenul pe care se află nu pot fi înstrăinate şi nici nu li se poate schimba destinaţia medicală sau socială. Se vor putea însă împrumuta de la bănci şi îşi vor putea închiria clădirile şi aparatura medicală, dacă acestea nu sunt cumpărate din fondurile Ministerului Sănătăţii, eventual unor entităţi private. Se pregătesc astfel condiţii baronilor locali, în subordinea cărora se află deja jumătate din spitalele româneşti, să-şi servească clientela de partid", a mai spus parlamentarul vâlcean.
Rădulescu i-a cerut ministrului Eugen Nicolăescu reactualizarea documentaţiei pentru construirea a opt spitale regionale de urgenţă în România, cu asumarea unui termen clar de inaugurare a celui din Craiova şi planurilor pentru actualele spitale judeţene şi a modalităţii de finalizare a extinderii infrastructurii (SMURD) la nivel naţional, cu acoperirea integrală a mediului rural.
Sursa: AGERPRES