Dr. Raed Arafat a declarat că se are în vedere implementarea unei doctrine de intervenţie la nivel naţional în caz de catastrofă.
“Noi, cu colegii de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă IGSU şi prin legislaţia pe care-o avem, avem un cadru al modului de intervenţie şi a modului de a interacţiona. Ce ne trebuie acum este ca fiecare persoană din sistem să ştie care-i doctrina de intervenţie, adică cum intervenim împreună, să nu difere, între un judeţ şi altul, să nu difere, între unii şi alţii, decât după specificul judeţului, dar doctrina şi principiile de intervenţie să fie naţionale.
Astfel încât, dacă am o catastrofă mai mare şi aduc mai mulţi oameni, toţi să vorbim aceeaşi limbă”, a arătat Arafat.
Acesta a spus că doctrina de intervenţie la nivel naţional ar presupune acelaşi principiu de triaj, întrucât acum sunt cel puţin două-trei modalităţi de triaj, să fie acelaşi mod de organizare a postului medical avansat şi să se folosească aceeaşi fişă de triaj.
“Deci trebuie să avem o abordare naţională. Acest sistem ne va ajuta cu siguranţă, nu numai în interiorul unui sistem, unui serviciu, deci pe linie orizontală, ci între partea medicală, IGSU, Poliţia, Jandarmeria, partea brigăzii antiteroriste de la SRI - să vorbim acelaşi cuvânt, aceeaşi limbă. Dar pentru a ajunge la acest nivel, eu cred că avem nevoie încă de un an, doi, trei, de cursuri continue, intense, la care să fim siguri că a participat o masă critică de oameni, ca să poată să fie acest lucru într-adevăr, realmente, aşa cum îl vedem. Gândiţi-vă că numai la ISU, dacă vorbim, avem peste 20.000 de oameni, operativi. Dacă vorbim la Ambulanţă, avem aproape de 8.000-9.000 personal operativ. Dacă vorbim de Unităţile de Primiri Urgenţe, iarăşi sunt câţiva mii acolo. Dacă luăm şi celelalte structure”, a spus Raed Arafat.
Secretarul de stat a susţinut că această armonizare trebuie să înceapă de la nivel de comandă înalt, până la persoana care comandă la locul intervenţiei.
Generalul Henri Julien, preşedintele Societăţii Franceze de Medicină de Catastrofă, a precizat la rândul său că există, pe plan european, un acord privind puncte foarte importante în caz de catastrofă şi că există un efort pentru a se armoniza toate aceste aspecte.
“Dacă Europa trimite intervenţii în alte părţi ale lumii, să fie aceleaşi echipamente şi un comandament european. De asemenea, aceeaşi pregătire la nivel UE. Nu e totul acum la fel, dar există un efort de armonizare a medicinii de catastrofă şi acest proiect va contribui”, a arătat Henri Julien.
Sursa: AGERPRES