Coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Brăila, psiholog Olga Condrat, va dezvolta la nivelul judeţului, în anul şcolar 2013-2014, proiectele "Mesajul meu Antidrog" şi "Necenzurat".
În cadrul proiectelor pe care CPECA le propune pe parcursul acestui an şcolar sunt prevăzute module de formare destinate părinţilor şi cadrelor didactice, care au ca obiective dezvoltarea reţelei de specialişti, formarea de abilităţi privind consolidarea relaţiilor familiale, controlul şi soluţionarea conflictelor, exersarea comunicării în familie şi formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri şi substanţe noi cu proprietăţi psihoactive.
Program de formare în domeniul antidrog destinat personalului DGASPC
"Pe lângă activităţile de prevenire, elevii pot beneficia de asistenţă gratuită şi confidenţială pentru probleme legate de dependenţă de alcool, tutun, substanţe psihoactive, servicii oferite de centru conform standardelor naţionale de asistenţă psihologică, socială şi medicală a consumatorilor de droguri", a declarat marţi Olga Condrat.
Agenţia Naţională Antidrog va lansa şi prima conferinţă cu tema "Bune practici în prevenirea consumului de droguri în mediul şcolar", la care vor participa reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi ai societăţii civile care desfăşoară activităţi în domeniu.
Sursa: AGERPRES