Acidul aristolochic, extras dintr-o plantă medicinală utilizată de secole în China pentru a trata artrita şi alte inflamaţii, este mai cancerigen decât tutunul şi generează cancere ale căilor urinare, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani, publicat miercuri şi citat de AFP.
Acest acid conţinut în special în mai multe specii de plante aristoloche este cunoscut deja pentru nocivitatea sa asupra rinichilor pentru că poate provoca deficienţe ale acestor organe, fiind considerat cancerigen de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Din aceste motive, producerea sa este interzisă în mai multe ţări, în special în Europa şi Japonia.
În pofida interdicţiei şi a faptului că Agenţia Americană a Medicamentelor (FDA) a avertizat împotriva acestor riscuri încă din 2001, aceste plante medicinale pot fi cumpărate încă online.
Dacă oamenii de ştiinţă ştiau de mai mulţi ani că acest acid provoacă unele mutaţii în sistemul renal, ei nu cunoşteau până acum amploarea lor.
Ei au separat deci tumorile canceroase ale rinichiului la 19 pacienţi din Taiwan care fuseseră expuşi acidului aristolochic de cele ale altor şapte suferinzi de cancer tot de renal, dar care nu intraseră în contact niciodată cu această substanţă.
Cercetătorii au constatat că acidul aristolochic este responsabil în medie de 753 de mutaţii în fiecare tumoare expusă. Cancerul renal al celor şapte pacienţi care nu fuseseră în contact cu acest acid nu avea în medie decât 91 de mutaţii.
Potrivit oamenilor de ştiinţă americani, acest nivel ridicat al mutaţiilor canceroase este mai important decât cele descoperite în melanom, un cancer al pielii provocat de razele ultraviolete ale soarelui, sau în cancerele plămânului datorate tutunului.
Sursa: AGERPRES