Rusia a iniţiat legi anti-fumat în încercarea de a contracara scăderea populaţiei şi a speranţei de viaţă. Noile măsuri interzic fumatul în unele locuri publice, iar din 2014 fumatul va fi interzis şi în restaurante şi hoteluri, notează The Christian Science Monitor, preluat de Inopressa.ru.
Restricţiile au intrat în vigoare sâmbătă, 1 iunie, iar preşedintele Vladimir Putin speră că acestea vor putea să asigure o forţă de muncă mai sănătoasă şi să stopeze scăderea populaţiei, însă ele se lovesc de o vehementă opoziţie, într-o ţară în care patru din zece cetăţeni sunt fumători.
Pentru comparaţie, în SUA fumează 27% din populaţie, iar în Franţa - 30%, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Durata medie de viaţă este în Rusia de 69 de ani, în timp ce în SUA ea se ridică la 79 de ani, iar în Franţa - la 82 de ani.
Fumatul provoacă în mod direct 20% dintre cazurile de cancer.
Există dubii în legătură cu implementarea noii legi, iar printre ruşi au loc ample dezbateri în legătură cu efectul pe care o va avea aceasta. Există voci care afirmă că adoptarea legii a fost o măsură corectă şi i-a ajutat să se lase de fumat, însă oponenţii afirmă că ea nu va avea efect şi că încalcă drepturile fumătorilor.
Strategia antifumat în România.
'Ţara noastră nu este pregătită pentru această lege', declară cunoscutul jurist rus Mihail Barşevski, comparând-o cu nepopulara tentativă a fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov de a lupta cu alcoolul, în timpul Perestroikăi din anii 1980.
Renunțarea la fumat.
Potrivit lui Barşevski, 'aceasta nu este o lege anti-fumat, ci un genocid la adresa fumătorilor'. Barşevski atenţionează că amenzile prevăzute de autorităţile ruse pentru nerespectarea noii legi, cuprinse între 500 şi 1.500 de ruble, vor amplifica fenomenul de mituire a poliţiştilor.
Sursa: AGERPRES