Clujenii se vor alătura, sâmbătă, protestelor organizate în întreaga lume împotriva organismelor modificate genetic (OMG) şi a intereselor corporatiste ale celor ce îl promovează, împotriva artificializării hranei şi contaminării terenurilor agricole cu chimicale, şi vor participa la o demonstraţie contra companiei Monsanto, cel mai mare producător de OMG-uri la nivel mondial, prezent şi în România.
Un studiu recent al unei echipe de specialişti în biologie moleculară, a relevat că toţi cobaii care au fost hrăniţi cu porumb modificat genetic au dezvoltat, după numai câteva luni, boli de ficat şi de rinichi, iar ulterior tumori de mărimea unei mingi de ping-pong.
Rusia şi-a suspendat importurile de porumb modificat genetic de la Monsanto, după acest studiu care evidenţiază cât de periculoase sunt OMG-urile.
Lanţul OMG-urilor continuă în magazine, unde ajung ouăle, carnea şi laptele provenite de la animalele furajate cu OMG-uri. Produsele nu sunt etichetate ca atare şi consumatorul nu ştie ce cumpără. Porumb modificat genetic se comercializează în România şi în pieţe agroalimentare şi este cumpărat în necunoştinţă de cauză de populaţie pentru consum, pentru porumb fiert, deşi cultivatorii pretind că îl folosesc exclusiv ca furaj pentru animale.
Sistemul de introducere a organismelor modificate genetic aprobat de Senat.
În cadrul protestului care se va desfăşura sâmbătă, clujenii îşi vor exprima nemulţumirea atât faţă de lobby-ul companiei Monsanto pe lângă autorităţile române, manipularea şi presiunea asupra micilor producători, cât şi faţă de atitudinea instituţiilor române în detrimentul interesului cetăţenilor. Participanţii la protest vor împărţi trecătorilor pliante informative despre OMG-uri, vor afişa pancarte şi bannere cu mesaje împotriva Monsanto şi pentru susţinerea hranei şi a agriculturii sănătoase.
Compania Monsanto deţine 91% din seminţele modificate genetic din lume. Monsanto este, totodată, producător de substanţe chimice, printre care insecticidul Diclor-Difenil-Tricloretanul (DDT-ul) şi erbicidul Agentul Orange, care au produs dezastre umane şi ecologice. Derivate chimice ale DDT-ului, rezultate prin descompunerea lui, sunt cancerigene. Din 2004, prin Convenţia de la Stockholm, DDT-ul a fost interzis pe tot globul pentru agricultură. Erbicidul Agent Orange a fost folosit de SUA în războiul din Vietnam. 80 de milioane de litri de Agent Orange au fost pulverizaţi deasupra junglei din Vietnam, Laos şi Cambodgia, pentru a distruge vegetaţia şi pădurile în care se ascundea gherila comunistă. 400.000 de persoane au fost omorâte sau mutilate, iar 500.000 de copii s-au născut ulterior cu malformaţii congenitale.
Greenpeace: Premierul să interzică porumbul modificat genetic.
OMG-urile au fost promovate mai întâi ca o "soluţie minune" de hrănire a populaţiei sărace de pe glob. S-au constatat însă culturi agricole de proastă calitate, un conţinut nutriţional scăzut, un nivel ridicat al materialului toxic, ameninţarea biodiversităţii, plante şi insecte dăunătoare care au devenit foarte rezistente, poluarea mediului înconjurător şi distrugerea plantaţiilor tradiţionale.
În România, doi foşti angajaţi ai Monsanto, Valeriu Tabără şi Stelian Fuia, au devenit miniştri ai Agriculturii şi au promovat organismele modificate genetic, în favoarea intereselor financiare ale corporaţiilor.
În România se cultivă porumb modificat genetic MON810, produs de Monsanto, de trei ani. Suprafaţa cultivată în ţara noastră cu MON810, în ultimii trei ani, este de 10.572 de hectare. Recolta anuală a fost de 27.000 de tone. Bulgaria a introdus un moratoriu de 5 ani la cultivarea de OMG-uri. Şase state din UE au interzis categoric acest porumb, iar alte 15 state nu doresc să îl cultive. Porumbul modificat genetic îl contaminează pe cel convenţional şi pe cel ecologic, prin polenul purtat de vânt şi de albine. Fiind toxic, MON810 este devastator pentru albine. În ultimii trei ani, apicultorii români din zone cu culturi de OMG au sesizat că le mor albinele, fără să ştie de ce.
Cultivatorii din România de porumb modificat genetic, în detrimentul celui convenţional, au în vedere exclusiv profitul financiar substanţial, pentru că producţia la hectar este cu până la patru tone mai mare. Ei fac abstracţie de pericolul imens pe care OMS îl reprezintă pentru sănătatea populaţiei. La Cluj-Napoca, prestigioşi specialişti oncologi au anunţat oficial, în conferinţe de presă, că în ultimii doi ani cazurile de cancer renal şi de ficat sunt mai multe cu 300%, ca urmare a unor factori periculoşi din alimentaţie, posibil soia şi porumbul modificate genetic.
Sursa: AGERPRES