Circa o sută de medici oncologi din 15 ţări au denunţat preţurile excesive ale medicamentelor necesare bolnavilor de cancer şi au cerut să fie luate în calcul şi 'implicaţiile morale', consemnează vineri AFP, citând un un articol apărut joi în ediţia electronică a buletinului 'Societăţii Americane de Hematologie'.
Din cele 12 tratamente împotriva cancerului aprobate anul trecut de Agenţia americană a medicamentelor (FDA), 11 costă peste 100.000 de dolari pe an, iar medicii consideră că asemenea costuri sunt nejustificate sub aspect moral, întrucât medicamentele de care bolnavii depind pentru a rămâne în viaţă nu trebuie supuse regulilor pieţei, se subliniază în articol.
În acest sens, ei dau exemplul preţului pâinii în timpul unei situaţii de foamete, al vaccinului împotriva poliomielitei sau al tratamentelor pentru unele boli cronice, precum diabetul, hipertensiunea sau tuberculoza.
România, locul 10 în Europa la numărul de bolnavi de cancer.
În cazul leucemiei mieloide cronice, rata de supravieţuire într-un orizont de timp de cinci ani este de 60% în SUA, în timp ce în Franţa şi Suedia aceasta ajunge la 80%. Diferenţa se explică prin diferenţa de cost a tratamentului, ce are la bază medicamentul Gleevec produs de compania elveţiană Novartis, şi prin faptul că mulţi americani nu beneficiază de asigurare medicală. Potrivit autorilor articolului, circa 10% dintre americanii afectaţi de această formă de leucemie nu iau medicamentele prescrise din cauza preţului lor ridicat.
Depistarea şi tratamentul cancerului vor fi mai ieftine şi mai accesibile românilor.
Tratamentul anual cu Gleevec, medicament scos pe piaţă în anul 2001, costă 92.000 de dolari în SUA şi 40.000 de dolari în Franţa. Ultimul medicament produs de Novartis pentru tratarea acestei afecţiuni, Tasigna, are în SUA un preţ de 115.500 de dolari pentru un tratament de un an, în timp ce în Franţa scade la 51.500 de dolari.
Potrivit companiei Novartis, tratamentul cu Gleevec permite ca nouă bolnavi din zece să ducă o viaţă normală, în timp ce înainte şansele de supravieţuire în primii cinci ani erau de 30%. O treime din medicamentele de acest fel produse de laboratorul său se distribuie gratuit unui număr de peste 500.000 de pacienţi din 80 de state slab dezvoltate.
Sursa: AGERPRES