Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, Societatea Română de Cancer şi societăţile studenţilor medicinişti au lansat miercuri campania "Un viitor fără pată!", având drept scop informarea şi educarea publicului tânăr cu privire la riscurile melanomului malign.
"Prin campania 'Un viitor fără pată!' vrem să ne adresăm în special tinerilor, persoanele cele mai afectate de melanom.
În perioada mai-iunie vom organiza acţiuni speciale în toate centrele universitare importante din ţară cu ajutorul studenţilor de medicină, prin care vom încerca să-i învăţăm pe tineri să recunoască semnele melanomului şi să meargă la medic", a spus Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.
Incidenţa melanomului avansat a crescut de peste două ori în ultimii 30 de ani în Europa, a subliniat cu prilejul lansării campaniei prof. dr. Rodica Cosgarea, preşedintele Societăţii Române de Dermato-Oncologie, subliniind că afecţiunea este o formă de boală care omoară foarte repede. "Este o tumoră la nivelul pielii, particularitatea ei este că metastatează foarte repede înainte de a fi depistată", a explicat medicul. În aproximativ jumătate din cazuri ea apare pe o regiune preexistentă de tipul nevi, aluniţe.
România se află printre ţările cu incidenţă scăzută în Europa a melanomului malign, cu o rată de 4,5 la suta de mii de persoane. Rata incidenţei în Europa este de 11,1 la suta de mii de persoane. În România incidenţa mai mare a acestei afecţiuni se înregistrează la bărbaţi - 4,7 la suta de mii, în timp ce la femei este de 4,4 la suta de mii. Anul trecut au fost depistate în România 1.121 de cazuri de melanom malign. Aproape o treime din cei diagnosticaţi mor anual. Astfel, în 2012 s-au înregistrat 364 de decese - 189 la bărbaţi şi 175 la femei. Prof. dr. Rodica Cosgarea a insistat asupra prezentării la medicul de specialitate la cea mai mică modificare care apare pe piele.
Între factorii de risc externi se numără expunerea la soare şi ultraviolete artificiale, la solar. Cele mai expuse zone la soare - faţa, dosul mâinii, antebraţele, picioarele - sunt mai în pericol.
Medicul spune că din păcate se ajunge târziu la medic şi din această cauză intervine decesul. Între factorii de risc se numără şi arsurile solare avute. Dacă au fost peste cinci arsuri, riscul se dublează. Un alt factor de risc este tipul de piele. Pielea deschisă este mai predispusă la o astfel de afecţiune, dar şi numărul mare de nevi sau aluniţe, de peste 50.
Prof. dr. Rodica Cosgarea recomandă o autoexaminare atentă a pielii, a modificării aluniţelor şi orice schimbare observată ar trebui să îi determine pe oameni să meargă la medic pentru dermatoscopie şi examen clinic.
Melanomul este responsabil de numai 4% din toate cancerele cutanate, dar provoacă 80% dintre decesele cauzate de cancerul cutanat, deşi este curabil în cazul în care este detectat la timp. Mulţi pacienţi au o evoluţie nefavorabilă din cauza diagnosticării tardive.
Cancerul de piele vindecat prin microchirurgia Mohs.
Depistat la timp, melanomul poate fi vindecat în 98 % din cazuri. Zonele cu risc ridicat sunt faţa, gâtul, umerii şi extremităţile. Potrivit prof. dr. Rodica Cosgarea, cremele protectoare împotriva efectelor nocive ale ultravioletelor asigură o protecţie de aproximativ 70%. Trebuie reţinut că ungerea cu astfel de creme nu asigură protecţie toată ziua, decât pe perioada expunerii la soare şi de aceea trebuie avută atenţie.
La rândul său, dr. Dan Jinga, şeful Departamentului Oncologie de la Spitalul Universitar Bucureşti, a punctat că prognosticul acestei afecţiuni este extrem de rezervat pentru melanoamele nerezecabile din stagiile trei şi patru.
Reprezentantul mediciniştilor din Bucureşti, Laurenţiu Stratan, a anunţat că pe 25 mai, când va avea loc simularea de admitere la medicină, cu ajutorul dermatoscopului viitorilor candidaţi la medicină li se va explica ce înseamnă un nev pigmentar şi la ce riscuri poate să ducă.
În legătură cu tratamentele acestei afecţiuni, Cezar Irimia a punctat că accesul la noile terapii în România este zero şi în această situaţie degeaba avem specialişti şi se diagnostichează boală dacă accesul la tratament nu este asigurat. Dr. Dan Jinga a făcut referire la faptul că în ultimii ani 15% dintre cei care aveau melanom au putut fi înrolaţi în studii clinice desfăşurate în ţară, în felul acesta având acces la cele mai noi medicamente.
Acesta a atras atenţia că la cabinetele de solar ar trebui să se pună la vedere informaţii corecte cu riscurile la expunere la ultraviolete.
Sursa: AGERPRES