Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii conf. dr. Adrian Pană a anunţat luni, într-o conferinţă prilejuită de Săptămâna Internaţională a Vaccinării, că au fost introduse în Programul naţional de imunizare vaccinul pneumococic conjugat şi vaccinul HPV la cerere.
Secretarul de stat a mai precizat că vaccinul hexavalent, care se face împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi antipoliomielitei, care se administrează la două, patru, şase luni şi la un an, este în stoc la Unifarm şi va fi distribuit medicilor de familie.
Pană a evidenţiat importanţa vaccinării şi a necesităţii colaborării instituţionale pentru conştientizarea importanţei vaccinării.
El a arătat că în ultimii ani acoperirea vaccinală a scăzut, fiind mai mulţi factori care au contribuit la acest lucru. Dr. Adrian Pană a enumerat informaţiile obţinute din diferite medii, mesaje mixte transmise populaţiei, la care aceasta a avut acces fără să aibă însă o informaţie ştiinţifică, adăugând că şi finanţarea redusă a programului de imunizări a dus la scăderea acceptabilităţii populaţiei pentru vaccinare.
Trebuie reconstruită o viziune a ceea ce înseamnă vaccinarea, a opinat secretarul de stat. El a menţionat că spera ca la rectificarea bugetară să obţină mai mulţi bani pentru programul de imunizări.
Dr. Victor Olsavszky, reprezentantul OMS pentru România, a adus în discuţie un studiu efectuat la Cluj referitor la refuzul masiv în cazul vaccinării HPV. Medicul a punctat câteva dintre concluziile studiului, care arătau că cei mai mulţi respondenţi nu au acceptat vaccinarea din cauza riscurilor, pe care au spus că nu şi le asumă.
În opinia dr. Victor Olsavszky, este necesară o strategie de comunicare pentru a mări încrederea populaţiei în vaccinare şi pentru a conştientiza că vaccinurile sunt scuturi de apărare.
Săptămâna Internaţională a Vaccinării este marcată în fiecare an în ultima săptămână a lunii aprilie iar Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) se alătură pentru prima dată în acest an evenimentului. Mesajul transmis în campania organizată de SNMF este: "Vaccinarea salvează vieţi".
"Vaccinurile protejează oamenii de orice vârstă, de la copii la vârstnici, împotriva unor boli care le ameninţă vieţile, crescând speranţa de viaţă mai mult decât orice altă intervenţie. Mesajul medicilor de familie către pacienţii lor este foarte important, recomandând cu fermitate vaccinarea", a subliniat dr. Sandra Alexiu, secretar al SNMF.
Sursa: AGERPRES