Bugetul alocat sănătăţii ar trebui să ajungă la 6% - 7% din PIB în următorii trei ani, a declarat Violeta Ciurel, preşedintele Grupului de Lucru pentru Sănătate a Camerei de Comerţ Americane în România.
Ea a accentuat, la o dezbatere privind sistemul de sănătate, că rata sărăciei în România este de 30%, iar decalajul dintre săraci şi bogaţi este foarte mare, prin urmare şi accesul la servicii de sănătate este inechitabil.
Violeta Ciurel a spus că este necesar să se dezvolte o infrastructură a sănătăţii, dar şi accesul la tratament şi la servicii medicale.
Pe de altă parte, directorul unei firme de consultanţă din domeniul sănătăţii, Radu Comşa, a estimat că bugetul sănătăţii nu va ajunge la 6% din PIB în următorii trei-patru ani. El a afirmat că în România contribuţiile actuale la bugetul sănătăţii sunt insuficiente pentru a finanţa cererea de servicii medicale şi de medicamente.
Radu Comşa spune ca fondurile obţinute din asigurările private de sănătate, adică din contribuţiile pacienţilor la diferite servicii medicale, ar trebui sa fie mai consistente.
El a adăugat că Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate este într-o situaţie financiară foarte dificilă. Prin urmare, fondul are doar o singură soluţie, să insiste să obţină compensarea asigurărilor de sănătate pe care le garantează în mod gratuit unor categorii de cetăţeni de la bugetul de stat. Este vorba de două mari categorii, respectiv pensionari, care nu plătesc cote de contribuţie de sănătate, şi elevi şi studenţi.
Adrian Pană, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că anul acesta instituţia are în vedere două obiective majore reprezentate de strategia naţională de sănătate şi de realizarea unui pachet de servicii de sănătate echitabil.
Strategia naţională de sănătate doreşte să angajeze comunitatea, ceilalţi parteneri instituţionali, societatea civilă, într-un demers în care să se conştientizeze importanţa unei finanţări mai bune, echitabile, a sistemului de sănătate.
"Ne dorim să realizăm un pachet de servicii de sănătate adaptat la ce poate oferi statul român, agreat de decidenţi, perfect asumat de către societatea civilă, organizaţii de pacienţi, industria farmaceutică, asiguratori", a arătat Adrian Pană.
Preşedintele Comitetului pentru sănătate a Camerei de Comerţ Americane pe lângă UE, Stuart Hurst, susţine că trebuie îmbunătăţit parteneriatul public-privat.
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), Camera de Comerţ Americană pe lângă Uniunea Europeană (AmCham EU) şi Local American Working Group (LAWG), cu sprijinul Serviciului Comercial al Ambasadei SUA, au organizat marţi, o dezbatere referitoare la perspectivele alinierii sistemului sanitar românesc la standardele europene, la care au participat numeroşi specialişti şi autorităţi.
Evenimentul a fost structurat în jurul a trei teme de dezbatere, care vizează câteva dintre cele mai mari dificultăţi ale sistemului sanitar românesc: finanţarea sistemului, echitatea accesului tuturor cetăţenilor la tratamente şi servicii de sănătate, respectiv impactul priorităţilor europene asupra sistemului medical românesc.
Sursa: AGERPRES