Prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), a subliniat miercuri, cu prilejul Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei, că sănătatea are în faţă un an greu.
'Sănătatea are în faţă un an greu, având în vedere arieratele acumulate, pe de o parte, şi pe de altă parte pentru faptul că acest Guvern - ca şi celelalte guverne - nu are o viziune asupra rolului pe care îl are sănătatea în creşterea economică. Vom asista la discrepanţe majore între bunele intenţii şi acţiunile concrete.
Aici nu mă refer la acţiunile Ministerului Sănătăţii, ci la acţiunile Guvernului, pentru că nu a înţeles rolul unor politici intersectoriale în asigurarea sănătăţii' a spus preşedintele CMR.
În ceea ce priveşte contractul cadru, prof. dr. Vasile Astărăstoae a punctat că acesta nu diferă major de cel vechi, deoarece finanţarea cu 30% mai mult a sistemului de sănătate nu merge în sistem, ci către firmele de medicamente, pentru a acoperi arieratele.
Sursa: AGERPRES