Programul SHE, lansat joi la Institutul de Boli Infecţioase 'Matei Balş', vine în întâmpinarea celor 5.206 femei infectate cu HIV din ţară, care au nevoie de informaţii, servicii medicale şi sociale de calitate, oportunităţi egale pe piaţa muncii, facilităţi de îngrijire pentru copii, dar şi de respect şi încredere în capacitatea lor de a face faţă bolii şi de a aduce o contribuţie în comunitate.
Scopul programului SHE este de a susţine femeile cu HIV şi a le determina să se simtă capabile de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii, inclusiv să obţină tot ce este posibil din partea serviciilor sanitare.
Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", a subliniat că în România e cea mai mare rată de supravieţuire şi programul este adresat femeilor pentru că au nevoie de mai mult suport.
La rândul său, dr. Mariana Mărdărescu, şef secţie Imunodepresie copii, coordonator al Compartimentului de Evaluare şi Monitorizare a Infecţiei HIV/SIDA, a arătat că grupa cea mai activă este între 20 şi 24 de ani. Din această grupă 49% dintre persoane sunt infectate.
Potrivit acesteia, 98% dintre copiii care se nasc dintr-un cuplu, amândoi seropozitivi, sunt sănătoşi. ''Pacienţii trebuie să-şi continue tratamentul, chiar dacă uneori sunt tentaţi să renunţe, pentru că îi ajută să supravieţuiască'', a spus aceasta.
SHE este un program de educare, consiliere şi suport elaborat de femeile seropozitive din Europa şi medici cu sprijinul Bristol-Myers Squibb, în care informaţiile medicale despre infecţie HIV/SIDA sunt combinate cu experienţa personală atât a cadrelor medicale, cât şi a pacientelor.
În cadrul programul SHE în România vor fi organizate în perioada aprilie - mai trei evenimente la care vor participa femeile seropozitive din oraşele Bucureşti, Constanţa, Iaşi, având ca obiectiv creşterea gradului de informare a acestora şi facilitarea formării unor grupuri de suport pentru pacientele infectate cu HIV/SIDA.
De asemenea, vor fi organizate traininguri locale dedicate informării cadrelor medicale implicate în diagnostic, tratament şi monitorizarea pacientelor seropozitive.
Grupurile de suport vor fi susţinute de medici şi psihologi ai centrelor regionale HIV/SIDA, iar invitarea pacientelor se face prin intermediul Asociaţiilor de Pacienţi.
La 31 decembrie 2012 în România erau înregistrate 11.581 persoane infectate HIV/SIDA, cele mai multe aparţinând grupei de vârstă 20 - 24 de ani (5.483 cazuri), pacienţi luaţi în evidenţă activă HIV/SIDA - 9.880, din care peste 5.000 sunt femei, pacienţi în tratament antiretroviral - 7.869.
În anul 2012, în România, au fost depistate 754 de cazuri noi de HIV/SIDA (213 femei, 541 bărbaţi), dintre acestea 19 cazuri de infecţie au fost raportate la copii (transmitere materno-fetală la 18 cazuri).
Sursa: AGERPRES