Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR) organizează pe 5 martie un miting de protest în faţa Guvernului, prin care cere, printre altele, indexarea indemnizaţiei lunare de handicap şi acordarea de bilete speciale de călătorie.
ANR solicită o întâlnire cu premierul pentru "o analiză aprofundată a problematicii" şi pentru a cere acordarea sumelor de la buget potrivit legii asociaţiilor naţionale ale persoanelor cu handicap, pentru a-şi putea desfăşura serviciile de interes general, în beneficiul membrilor lor, potrivit unui comunicat al ANR.
Asociaţia mai doreşte depistarea şi eliminarea din sistemul de asigurări sociale speciale a marelui număr de falşi handicapaţi şi abrogarea deciziei de încadrare în gradul de handicap prin ordinul ministrului Muncii din 2012.
"Cauzele acestei acţiuni sunt indiferenţa, atitudinea ostilă, chiar discriminatorie a Direcţiei pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap (DPPH) din cadrul MMFPS la adresa persoanelor fizice cu diferite dizabilităţi şi a ONG-urilor naţionale furnizoare de servicii esenţiale ale acestora şi în beneficiul lor", se arată în comunicat.
ANR cere şi sprijin pentru construirea Centrului de Reabilitare pentru cei care-şi pierd vederea la maturitate, proiect realizat 40% din donaţiile nevăzătorilor şi din fonduri atrase de aceştia.
"În situaţia actuală de neacordare a sumelor de la buget, nu pot fi tipărite cărţi şi manuale în sistemul Braille, nu pot
fi produse cărţile audio pentru nevăzători, nu sunt plătiţi interpreţii în limbaj mimico-gestual, afectând comunicarea persoanelor surde cu instituţiile publice, sunt blocate serviciile de accesibilitate, nu poate fi asigurată asistenţa tehnologică, asistenţa socială specializată, parteneriatul cu unităţile medicale de specialitate, fiind subminat astfel dreptul la muncă şi accesul la servicii al persoanelor cu handicap", susţine ANR.
În plus, ANR solicită şi deblocarea urgentă a fondurilor aprobate de Parlament prin Legea bugetului de stat şi înlăturarea oricăror altor forme de discriminare şi implementarea de urgenţă a prevederilor Convenţiei ONU, privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea 221/2010.
"De subliniat că atitudinea reacţionar ostilă a conducerii DPPH este una de durată, ea s-a produs în anul 2007 şi s-a reluat în anul 2012, nu întâmplător, ci odată cu ocuparea postului de director de către aceeaşi persoană, Neagoe Anna Maria. Totodată, solicităm ca Ministerul Muncii să fie asanat de funcţionarii acuzaţi şi acuzabili de corupţie, aflaţi în ancheta organelor de cercetare penală", se mai arată în comunicat.
Sursa: AGERPRES