Doi reprezentanţi ai unei clinici din Capitală, un israelian şi o româncă, au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii DIICOT în urma audierilor, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de celule de origine umană, potrivit informaţiilor trimise de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată.
Potrivit oficialilor, reprezentanţii clinicii au racolat şase donatoare.
"Învinuiţii au racolat, prin diverse mijloace, persoane de sex feminin care, în schimbul sumei de 600 de euro, şi-au dat acordul în vederea urmării procedurilor ce presupun extracţia de ovocite, materialul genetic obţinut fiind utilizat ulterior la realizarea de embriotransferuri, în beneficiul unor persoane aflate în dificultate de a procrea pe cale naturala si care doreau sa fie supuse, contra cost, tehnicilor de reproducere umana asistata", se arată în comunicatul DIICOT.
Printre donatoare nu sunt şi persoane minore, au precizat oficialii DIICOT.
Procurorii au audiat mai multe persoane, membrii unei grupări şi reprezentanţi ai unei clinici private din Bucureşti, care împreună cu cetăţeni israelieni specialişti în domeniul reproducerii asistate, "au obţinut beneficii financiare considerabile din activitatea infracţională, constând în procurarea materialului genetic necesar realizării procedurilor ce presupun fertilizarea 'in vitro', prin încălcarea prevederilor legale care reglementează procedura prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană".
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO şi BCCO Bucureşti au destructurat, marţi, un grup infracţional organizat, constituit din 11 persoane, cetăţeni români şi israelieni, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de celule de origine umană.
Poliţiştii şi procurorii au efectuat şase percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti. Persoanele reţinute urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au mai condamnat mai multe persoane într-un dosar asemănător, la sfârşitul anului 2012, tot pentru trafic de ovule, printre condamnaţi fiind patronul clinicii Sabyc, Harry Mironescu, fiul acestuia, Yair Miron, dar şi medicii israelieni Natan Lewit şi Genia Ziskind care au primit câte cinci ani de închisoare cu executare.
În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei fostul director al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota şi Rosana Turcu, coordonator al Agenţiei pe Bucureşti, acuzaţi că ar fi întocmit şi semnat un înscris privind legalitatea funcţionării clinicii Sabyc.
Sursa: AGERPRES