Expertul german Yorck Olaf Schumacher, expert independent contactat de Agenţia Mondială Antidoping (AMA) a dezvăluit că autotransfuziile sanguine nu numai că nu ajută sistemul imunitar, aşa cum se credea, ci din contră, sunt periculoase pentru organism, putând chiar provoca moartea.
Schumacher, care şi-a reluat mărturia în cadrul procesului privind afacerea de dopaj Puerto, întreruptă în urmă cu două zile din cauza problemelor legate de traducere, a răspuns afirmativ la întrebarea avocatului AMA în privinţa "riscurilor inutile şi grave pentru sănătate" pe care le pot implica autotransfuziile, precum cele realizate de doctorul Eufemiano Fuentes, personajul principal al acestui proces care are loc la Madrid.
"Da, cu siguranţă", a răspuns Yorck Olaf Schumacher, specialist în medicină internă şi sportivă, autor al unui studiu privind adaptarea celulelor sanguine la exerciţiul fizic şi consilier al organizaţiilor sportive pe această temă.
Răspunzând întrebărilor AMA, expertul a combătut argumentul lui Fuentes în privinţa beneficiilor autotransfuziilor după un efort fizic, aşa cum se întâmplă în cazul cicliştilor, pentru a ajuta sistemul imunitar. "Nu are niciun sens. Sistemul imunitar, ca şi celelalte, este afectat de efortul fizic. Nu există nicio metodă pentru a-l întări, în termeni medicali, la pacienţii normali. Transfuziile sanguine nu pot îndeplini acest scop, deoarece reprezintă mai degrabă o provocare pentru sistem decât un ajutor", a spus Schumacher.
Acesta a adăugat că "unul dintre principalele efecte secundare este o reacţie a sângelui, deoarece atunci când sângele se află într-o pungă, unele celule trăiesc iar altele mor, însă rămân în pungă până în momentul infuziei". "Când se face reinfuzia, totul intră dintr-o dată în sânge, iar sistemul imunitar trebuie să facă faţă unor situaţii diferite care se pot produce. O reacţie normală ar fi febra, senzaţia de prea cald sau prea frig şi, dacă nu este tratată, poate conduce la lezarea organelor, deoarece reziduurile blochează organele şi pot provoca moartea", a explicat expertul.
El a mai indicat că autotransfuziile pot provoca leziuni pulmonare acute legate, fiind o reacţie a ţesutului pulmonar faţă de unele celule de sânge din transfuzie. "Ea apare o dată la o mie de transfuzii şi în 3-5 la sută din cazuri este mortală. Din acest motiv, a adăugat Schumacher, "întotdeauna se încearcă stocarea sângelui cât mai puţin timp posibil, deoarece cu cât timpul de stocare este mai lung acest probleme se acutizează".
Sursa: AGERPRES