Centrele de Îngrijire a Persoanelor Adulte "Schitul Darvari" şi "Sf. Ana" din sectorul 3 vor fi modernizate şi extinse, potrivit unei decizii a Consiliului Local din acest sector.
La Centrul "Sf. Ana" se vor face lucrări de extindere prin mansardarea actualei clădiri, în vederea creării mai multor locuri de cazare, sectorul 3 fiind cel mai populat sector al Capitalei, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
În sectorul 3 locuiesc aproape 400.000 de persoane, dintre care circa 100.000 sunt pensionari şi 54.000 de persoane peste vârsta de 65 de ani.
"Scopul măririi numărului de locuri în acest Centru este îmbunătăţirea calităţii vieţii şi prevenirea marginalizării sociale a persoanelor vârstnice. Vor fi asigurate servicii de cazare, îngrijire, consiliere, pentru reintegrarea socială, dar şi dezvoltarea autonomiei persoanelor beneficiare", a declarat Florin Vasile, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3.
Lucrările de extindere vor viza subsolul, parterul şi etajele I şi II ale clădirii, unde vor fi revizuite şi reparate zonele deteriorate, cât şi mansardarea clădirii.
De asemenea, vor fi efectuate şi lucrări de reparaţii la nivelul instalaţiilor de iluminat, pentru comunicaţii, alarmare incendiu, instalaţii sanitare şi altele.
Durata de realizare a lucrărilor va fi de 12 luni, costurile totale ajungând la circa un milion de lei. Centrul "Schitul Darvari" va fi reabilitat, modernizat şi echipat, potrivit deciziei Consiliului local din 8 februarie.
Serviciile ce vor fi oferite beneficiarilor vizează găzduire, îngrijire, recuperare, asistenţă socială şi medicală a persoanelor vârstnice. Vor fi executate lucrări de revizuire a instalaţiilor de încălzire, aerisire, alimentare cu apă, cât şi finisaje ale pereţilor.
Printre lucrările propuse în proiect la acest Centru se află recompartimentarea, crearea de uşi în pereţii deja existenţi, izolaţie termică, amplasarea unui ascensor exterior pe latura de vest a clădirii, tip hidraulic, pentru patru persoane. Lucrările mai prevăd şi reconsolidarea, cât şi lărgirea porţilor privind accesul auto, refacerea spaţiilor verzi aferente clădirii.
La capitolul dotări, Centrul "Schitul Darvari" va beneficia de mobilier, obiecte de uz medical, produse electrocasnice, echipamente de birotică şi IT.
Valoarea totală acestui proiect ajunge la peste 2,2 milioane lei.
Sursa: AGERPRES