„Stau cu fătul mort de patru zile în pântec și medicii nu vor să mi-l scoată”
O tânără de 25 de ani, însărcinată în luna a noua, îi acuză pe medicii Spitalului Judeţean din Călăraşi că nu au intervenit la timp că să-i salveze copilul, iar de patru zile refuză să-i scoată fătul mort. Medicii spun însă că fătul era deja decedat când femeia a ajuns la spital, iar acum așteaptă expulzia naturală a copilului.
Victoriţa Radu, din comuna Dragalina, a ajuns la Spitalul Judeţean din Călăraşi în noaptea de joi spre vineri, acuzând dureri mari și simțind că fătul este mai agitat ca de obicei. Femeia susține că medicii i-ar fi spus că nu este pregătită pentru naştere.
„Aveam dureri cumplite, m-a preluat o asistentă, mi-a făcut control şi a spus «nu e pentru naştere». Chiar dacă ecografiile ulterioare arătau o activitate cardiacă slabă a fătului, până la ora 8.10 dimineaţa, medicul de gardă nu a intervenit. După schimbul de tură, un alt medic ginecolog a declarat decesul fătului. Acum, la patru zile, eu am fătul mort în pântece în continuare şi medicii nu vor să-l scoată", susţine tânăra.
Rudele femeii îi acuză de malpraxis pe medici şi au depus plângeri la Poliţie şi la Colegiul Medicilor Călăraşi. "Medicii au confirmat că acest copil este mort de o zi, două sau trei, ei ştiu, dar problema este de ce nu-i scot copilul, de ce au aşteptat atâta timp. Vreau să se facă operaţie, să-i scoată fătul mort, dar medicii au spus că operaţia se face doar în situaţii de urgenţă. Dar asta nu este o urgenţă?", a declarat soţul femeii.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean din Călăraşi se apără și spun că în momentul în care femeia a ajuns la spital, fătul era mort, Mai mult, medicii susțin că tânăra a mai fost internată în timpul sarcinii, când ar fi fost constatate probleme privind dezvoltarea copilului. Drept urmare, i-au recomandat o serie de analize și un tratament, de care femeia nu s-ar fi ținut.
"În acest moment, eforturile echipei medicale sunt concentrate pentru salvarea vieţii pacientei, încercându-se declanşarea expulziei naturale a fătului decedat. Se analizează situaţia gravidei al cărui făt a fost depistat mort şi s-a a dispus o anchetă internă", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Călărasi, Laurian Ioniţă. Şi reprezentanţii Poliţiei Călăraşi au declanşat o anchetă în acest caz.
Sursa: EVZ.ro