Elevii din clasa I vor fi imunizaţi, în perioada 14-25 ianuarie, prin administrarea celei de-a doua doze de vaccin combinat împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului. Campania vizează peste 7.500 de copii din judeţ, prima doză fiind administrată acestora la vârsta de un an. DSP reaminteşte părinţilor că vaccinarea este singura măsură de prevenire a îmbolnăvirilor, iar toate cele trei afecţiuni pot genera complicaţii grave.
Anul trecut, în judeţul Suceava, s-au înregistrat 945 de cazuri de rujeolă, mai mult de jumătate din pacienţi necesitând internarea în secţiile de boli infecţioase. Grupele de vârstă cele mai afectate au fost 0-2 ani şi 5-14 ani. Potrivit DSP Suceava, majoritatea copiilor care s-au îmbolnăvit de rujeolă nu erau imunizaţi. În octombrie 2012, o fată în vârstă de 11 ani, din satul Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei, a murit după ce s-a îmbolnăvit de rujeolă.
Sursa:
agerpres