Studenţii medicinişti îşi propun ca numărul de donatori să se ridice la 600 şi să se recolteze o cantitate de aproximativ 270 de litri de sânge.
Deficitul de unităţi de sânge şi preparate din sânge, necesare salvării vieţii unor bolnavi şi tratamentului altora, cu care se confruntă clinicile universitare clujene, precum şi incapacitatea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină de a face faţă tuturor cererilor care vin din partea unităţilor spitaliceşti clujene i-au motivat pe voluntarii Organizaţiei Studenţilor Medicinişti să desfăşoare această campanie.
În luna decembrie se împlinesc 12 ani de când Organizaţia Studenţilor Medicinişti şi Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj organizează campanii de donare de sânge.
Organizaţia Studenţilor Medicinişti este reprezentativă pentru tinerii care se pregătesc pentru profesie la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca. Organizaţia reprezintă interesele a peste 3.000 de studenţi, având peste 500 de voluntari activi în cadrul proiectelor pe care le derulează.
Sursa: agerpres