
FMI critică proiectul legii sănătăţii
Specialiştii FMI au observaţii dure la adresa proiectului legii sănătăţii. FMI susţine în continuare necesitatea unei reforme a sistemului medical, dar “doar in condiţiile unei legi care impune reguli clare şi sanctiuni dure”. Într-o scrisoare obţinută de HotNews.ro, reprezentanţii FMI scot în evidenţă absenţa regulilor prin care controlul financiar în sistemul medical va creşte, precum şi existenţa unor paragrafe interpretabile care lasă loc interferenţei politicului şi deschid poarta unei privatizări sălbatice. FMI crede că lipsesc măsurile care să crească controlul financiar în sectorul medical şi că în noua lege nu este descris procesul instituţional prin care pachetul de bază va fi definit periodic. În scrisoare se mai precizează cî introducerea asigurărilor private pentru pachetul de bază este riscantă pentru sistemul medical din România.