Spitalele din municipiul Săcele şi oraşul Victoria, închise de Ministerul Sănătăţii la 1 aprilie, se vor redeschide cu o structură schimbată, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, dr.Alexandru Bălescu. "Pentru Spitalul din Victoria există din 15 decembrie avizul de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii. Aici va funcţiona un punct de lucru UPU-SMURD, un laborator de analize medicale şi un punct de lucru
radiologie - imagistică, toate în subordinea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi cu finanţare de la bugetul de stat. Vor fi angajaţi cinci medici şi cinci asistente. Aici nu se vor putea face internări, dar vor exista cinci paturi unde bolnavii vor fi diagnosticaţi şi stabilizaţi. Cel mai probabil funcţionarea acestor secţii va începe imediat după Anul Nou", a precizat directorul DSP Braşov.Referitor la Spitalul din Săcele, sursa citată a spus că săptămâna trecute a avut loc o discuţie cu ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, şi că există promisiuni pentru redeschiderea spitalului anul viitor. "Am propus Ministerului Sănătăţii o structură cu 20 de paturi pentru interne, 20 de paturi pentru secţia de pediatrie, şi 10 pentru paleaţie, o farmacie, un laborator de analize, radiologie-imagistică şi şase cabinete de ambulatoriu în policlinică. De aici înainte aşteptăm avizul Ministerul Sănătăţii", a mai spus dr. Alexandru Bălescu.
La 1 aprilie, Ministerul Sănătăţii a închis în judeţul Braşov spitalele din municipiile Codlea şi Săcele şi din oraşul Victoria. După mai multe demersuri ale autorităţilor locale şi acţiunile de protest ale locuitorilor, Ministerul Sănătăţii a dat aviz pentru redeschiderea Spitalului din Codlea începând cu 1 noiembrie, într-o structură mai restrânsă, cu 20 de paturi pentru internări, o cameră de gardă, o secţie de pediatrie şi una de interne.



