Activitatea de transplant de organe din România ar putea creşte semnificativ, astfel încât să se reducă discrepanţa dintre numărul pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare şi cei care ajung să facă un transplant, dacă în fiecare spital judeţean ar exista un coordonator de transplant. Este concluzia participanţilor la Danubian Transplant Symposium, ediţia a 8-a, care a reunit la Viena peste 120 de specialişti români şi europeni care activează în acest domeniu.
Evenimentul a fost organizat de Institutul Clinic de Urologie si transplant Renal Cluj-Napoca, Romtransplant, Agenţia Naţională de Transplant, Centrul de Medicină Internă şi Nefrologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni şi Tarus Media.Practic, ar fi vorba de implementarea în practică a Ordonanţei 723/ 2006 privind obligativitatea desemnării medicilor responsabili cu identificarea şi declararea potenţialilor donatori.
“Există acum numai câteva secţii ATI profund implicate în activitatea de transplant – Oradea, Timişoara, Bucureşti – din nefericire sunt foarte multe centre judeţene care nu sunt implicate. Ar exista bani ca spitalele să se implice, însă trebuie creată o cultură a donatorului în fiecare secţie de ATI”, a spus dr. Victor Zota, Agenţia Naţională de Transplant. Acesta a prezentat un Plan de redresare a activităţii de transplant în România, care propune impunerea existenţei coordonatorilor de transplant în fiecare spital judeţean, crearea unei culturi a donatorului în spitale, inclusiv prin întâlniri lunare ale echipelor de specialişti implicaţi, decontarea la timp a cheltuielilor făcute de spitale pentru donatori.
“Dacă fiecare spital ar declara 10 donatori pe an ar însemna 400 de donatori, ceea ce ar scoate România de pe ultimele poziţii în clasamentele europene în ceea ce priveşte amploarea activităţii de transplant”, a punctat Zota. În 2011 în România au fost aproximativ 80 de donatori cadavru, cei mai mulţi provenind din centrele din Oradea, Timişoara, Bucureşti, Târgu Mureş, dar acest număr este de departe insuficient comparativ cu numărul persoanelor care se află pe listele de aşteptare.
Prof. Irinel Popescu, autorul primului transplant hepatic din România şi creatorul programului naţional de transplant, a prezentat experienţa de la Fundeni, care însumează 320 de operaţii de transplant hepatic la 304 pacienţi, din anul 2000, când a avut loc prima operaţie de transplant hepatic cu supravieţuirea pacientului. “Este necesară o mai mare implicare a Ministerului Sănătăţii pentru dezvoltarea activităţii de transplant. Lista de aşteptare pentru transplantul de ficat cuprinde 350 de pacienţi, rata mortalităţii fiind de 45%”, a punctat prof. Irinel Popescu.
Prof. Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, a prezentat eforturile care se fac la Cluj pentru ca fiecare donator să prelungească viaţa unui pacient care are nevoie de transplant, inclusiv prin folosirea organelor de la donatori marginali. “Rata de transplant de la donator cadavru la Cluj a fost de 91%, rată care este mai bună decât cea din Europa. Ca să creştem rata de donare trebuie să creştem rata de la donator-cadavru, de la donator în viaţă, să folosim donatori marginali, cu incompatibilităţi anatomice şi imunologice”, a punctat prof. Lucan. El a precizat că modelul croat, despre care se vorbeşte în ultimul timp în Europa, are anumite limite, în condiţiile în care 40% din organele care provin din Croaţia ajung la pacienţi din afara acestei ţări.
Guido Persijn (Olanda), iniţiator al Eurotransplant şi susţinător tradiţional al activităţii de transplant din România, a prezentat statisticile organizaţiei, în care România figurează pe ultimele poziţii din Europa din punctul de vedere al ratei de donare. Organizaţia Eurotransplant include o populaţie de 124 de milioane de locuitori, şi este activă în Austria, Belgia, Croaţia, Germania, Olanda, Luxemburg, Slovenia).
