A fost inaugurat Centrul Regional pentru Consilierea persoanelor cu cancer
Coordonatorul centrului a precizat că se află în discuţii cu 20 de firme private care sunt interesate de acest proiect de integrare. În ceea ce priveşte terapia integrativă aceasta are, printre altele, menirea de a creşte stima de sine a pacientului.
Programul este unul european, iar cei care doresc să fie consiliaţi trebuie să se prezinte cu buletinul de identitate şi acte medicale din care rezultă diagnosticul la sediul centrului din strada C. Dobrogeanu Gherea, nr. 150, sectorul 1.