Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a declarat, joi, cu prilejul deschiderii Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România (CMR), că până la mijlocul lunii decembrie va fi finalizată o listă negativă care va cuprinde medicamente şi investigaţii care nu vor mai fi suportate de stat. Ritli Ladislau a menţionat că este vorba despre medicamente foarte scumpe, care sunt recomandate şi pentru alte afecţiuni decât pentru cea iniţială şi investigaţii care vor trebui
recomandate numai în cazurile în care este necesar. ''Va trebui mai multă rigurozitate în prescrierea medicamentelor şi investigaţiilor'', a menţionat ministrul sănătăţii."MS are ca prioritate antrenarea în proiectele sale a tuturor partenerilor care pot influenţa politicile pentru sănătate, în interesul pacientului şi a dezvoltării unei asistenţe medicale de calitate, iar Colegiul Medicilor este un asemenea partener. Interesele celor două instituţii sunt comune şi aşa vor trebui să rămână şi în viitor", a evidenţiat ministrul.
Acesta a amintit elementele comune de colaborare dintre cele două instituţii pentru formarea medicilor, organizarea concursului de rezidenţiat, libera circulaţie a personalului medical.Medicii de familie trebuie să fie pregătiţi mai bine în cadrul rezidenţiatului astfel încât să aibă mai multe ore pentru pediatrie, de exemplu, decât cum au acum ore de chirurgie şi neochirurgie. Ministrul a recunoscut că există o problemă foarte delicată în ceea ce priveşte plecarea medicilor şi pentru aceasta trebuie găsite soluţii împreună cu Colegiul Medicilor şi cu alţi factori de decizie.



