
Oficiali din domeniul sănătăţii au apreciat, în cadrul unei reuniuni la Lisabona, că 366 de milioane de persoane din întreaga lume sunt bolnave de diabet. Potrivit Federaţiei Internaţionale a Diabeticilor, numărul cazurilor de diabet este în creştere. Diabetul provoacă 4,6 milioane de decese în fiecare an şi sistemul de sănătate cheltuieşte 465 miliarde de dolari anual pentru programele de combatere a ambelor tipuri de diabet, diabet tip 1 şi diabet tip 2.
Preşedintele federaţiei, Jean Claude Mbanya, a afirmat că 'în anul 2011 o persoană moare de diabet la fiecare şapte secunde'.