
Ministerul Sanataţii organizeaza duminica 20 noiembrie 2011, concurs de intrare în rezidenţiat pe post si rezidenţiat pe loc în domeniile medicina, medicina dentara si farmacie. Concursul se desfasoara în centrele universitare Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Târgu-Mures si Timisoara. La concurs se pot prezenta: candidaţii care au diploma de licenţa în profil medico-farmaceutic uman sau o diploma echivalenta cu aceasta; rezidenţii aflaţi în
pregatire, cu respectarea prevederilor art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, cu modificarile si completarile ulterioare; specialistii care doresc sa efectueze pregatire în cea de-a doua specialitate, cu respectarea prevederilor legale. Specialistii care au efectuat programul de pregatire prin rezidenţiat, forma pe post, pot obţine a doua specialitate dupa îndeplinirea condiţiei din actul adiţional încheiat la contractul de munca; candidaţii care îndeplinesc condiţiile privind cetaţenia stabilite de Legea nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si au diploma de licenţa în profil medico-farmaceutic uman sau o diploma echivalenta cu aceasta. Candidaţii cetaţeni de origine etnica româna din Republica Moldova, Albania, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Ucraina si Ungaria si etnicii români cu domiciliul stabil în strainatate, posesori ai diplomei de medic, medic dentist sau farmacist, obţinuta în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, susţin concursul în aceleasi condiţii ca si cetaţenii români, însa concureaza pe locurile publicate de Ministerul Educaţiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, care va distribui aceste locuri pe centrele universitare.
A doua specialitate se poate obţine numai în regim cu taxa. Taxa anuala pentru efectuarea celei de-a doua specialitaţi prin concurs de rezidenţiat este aceeasi cu cea prevazuta pentru a doua specialitate fara concurs de rezidenţiat.