
Studiul arată că 38,2% din populaţie suferă de probleme afectând creierul. Cele mai frecvente boli sunt tulburările de anxietate /14%/, insomnia /7%/, depresia majoră /6,9%/, tulburările somatoforme /când coincid cu simptome fizice şi psihologice/ /6,3 %/, dependenţa de alcool sau de droguri /4%/, deficitul de atenţie cu hiperactivitate /5% din tineri/, demenţa /30% pentru cei peste 85 de ani/.
În plus, "milioane de pacienţi suferă de boli neurologice cum ar fi ictusul apoplectic /apoplexia n.r./, traumatismele cerebrale, boala Parkinson şi scleroza multiplă", potrivit comunicatului ECNP. Nu există nicio creştere a ratei globale de la sondajul precedent din 2005, cu excepţia demenţei, din cauza creşterii speranţei de viaţă. ECNP remarcă în continuare că numai o treime din pacienţi primesc tratament şi că bolile creierului reprezintă 26,6% din maladii în aceste ţări europene. "O acţiune concertată prioritară este necesară la toate nivelurile, inclusiv o creştere substanţială a finanţării în domeniile cercetării fundamentale şi clinice ca cel al sănătăţii publice", conchide studiul.