Longevitatea reprezintă o chestiune care ţine mai mult de gene şi de ereditate decât de stilul de viaţă şi de regimul alimentar, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii israelieni, publicat în revista Societăţii americane de geriatrie. Oamenii de ştiinţă au realizat acest studiu pe un eşantion de 477 de evrei aşkenazi, cu vârstele cuprinse în intervalul 95-122 de ani, care trăiesc singuri. Aproximativ 75% dintre participanţi erau femei. Rezultatele au arătat
faptul că persoanele care au trăit cel mai mult au consumat mai mult alcool şi au făcut mai puţin sport în comparaţie cu media generală. Circa 24% dintre bărbaţii care au trăit cel mai mult au consumat alcool în fiecare zi, comparativ cu procentul de 22% înregistrat în media populaţiei masculine, iar 43% dintre ei au făcut cu regularitate exerciţii fizice, comparativ cu procentul de 57% înregistrat în media populaţiei masculine.
"Acest studiu sugerează faptul că persoanele care trăiesc cel puţin 100 de ani trebuie să posede anumite gene de longevitate suplimentară care le servesc drept protecţie contra efectelor nocive ale unui mod de viaţă puţin sănătos", a declarat Nir Barzilai, directorul Institute for Aging Research din cadrul Universităţii Yeshiva din New York, unul dintre principalii autori ai studiului.
"Deşi acest studiu a dovedit faptul că persoanele «centenare» pot fi obeze, pot să fumeze şi să nu facă sport, acest stil de viaţă nu este deloc recomandat pentru cei mai mulţi dintre oamenii care nu prezintă cazuri de longevitate deosebită în familiile lor", a concluzionat Nir Barzilai.