Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Cezar Irimia, a declarat vineri că demisia ministrului Sănătăţii nu rezolvă problema finanţării grave a sistemului de sănătate. El a spus că deja nu mai sunt bani pentru oncologie, pentru diabet, pentru programe, iar cei de la Cluj au anunţat că nu mai pot elibera medicamente compensate şi gratuite. El a subliniat că multe farmacii deja nu mai eliberează reţete compensate şi
gratuite, iar lipsa banilor va duce la agravarea stării de sănătate a unor pacienţi şi chiar la decesul altora.
Cezar Irimia a spus că banii primiţi la rectificare nu acoperă nimic de fapt şi că pacienţii vor trebui să-şi cumpere cu bani personali medicamentele, lucru pe care însă nu-l pot face toţi, întrucât cel puţin medicamentele pentru oncologie sunt foarte scumpe şi preţurile prohibitive.