Reprezentanţii pacienţilor cu afecţiuni cronice au declarat că vor protesta în faţa Parlamentului European dacă decidenţii politici nu vor lua măsuri pentru ca bolnavii incluşi în programele naţionale de sănătate să beneficieze de tratament. "Nu cerem nimic mai mult decât medicamentele care ne-au fost prescrise de medici. Avem semnale că există mai multe farmacii din ţară care nu mai eliberează medicamente compensate sau gratuite pentru bolnavii
cronici, pentru că nu le-au mai fost alocate fonduri de către casele de asigurări de sănătate judeţene. Există pacienţi care şi-au întrerupt tratamentul de mai bine de două luni", a precizat preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Cezar Irimia.Irimia a mai spus că, în cazul în care măsura Ministerului Sănătăţii de a reduce cu 15% preţul medicamentelor din programele naţionale va fi implementată, sistemul de sănăte va avea şi mai mult de suferit, încurajându-se exportul paralel. "Medicamentele vor lua drumul altor ţări din UE, acolo unde preţurile de comercializare sunt mult mai mari, iar principalele victime vor fi pacienţii cu afecţiuni cronice", este de părere preşedintele COPAC. La rândul lor, farmaciştii sunt nemulţumiţi de faptul că autorităţile nu respectă termenul de 210 zile pentru plata facturilor, stabilit de Uniunea Europeană.
Ministerul Sănătăţii intenţionează să micşoreze, de la 1 august, preţul de decontare a peste 1.400 de medicamente care se acordă bolnavilor în cadrul programele naţionale de sănătate, astfel încât să le poată asigura unui număr cât mai mare de pacienţi. Medicamentele, incluse pe aşa-numita listă C2, sunt necesare tratamentului unor boli cronice şi corespund la aproximativ 400 denumiri comune internaţionale.



