Specialiştii Centrului de Medicină Internă din cadrul Institutului Clinic Fundeni vor utiliza o modalitate de tratament invaziv, dar nechirurgical pentru hipertensiunea portală. Hipertensiunea portală apare în ciroza hepatică şi se poate complica cu hemoragie digestivă superioară prin ruperea varicelor esofagiene. Medicii îşi propun să realizeze un program de decompresiune portală prin TIPS (Transjugular Intrahepatic
Portosistemic Sunt), care să devină o procedură de rutină salvatoare pentru pacienţii cu hipertensiune portală complicată cu hemoragie digestivă, ascită refractară sau sindrom hepato-renal, a spus prof. dr. Mihai Voiculescu, preşedintele Asociaţiei Române pentru Studiul Ficatului într-o conferinţă de presă.
Dr. M.Mihăilă de la Centrul de Medicină Internă a amintit că, în urmă cu 4-5 ani, în Institutul Clinic Fundeni au fost făcute 10 proceduri prin această metodă împreună cu colegii de la Spitalul Niguarda din Milano. Procedeul constă în montarea unei proteze endovasculare intrahepatice cu abord vascular - vena jugulară. Potrivit specialistului, prin procedeul amintit se reduce riscul de sângerare cu până la 1%.
Prof.dr. Mihai Voiculescu a informat că, în luna iulie, va fi lansat în Germania un aparat care va putea determina severitatea encefalopatiei hepatice.