Medicii de familie cer intervenţia premierului Emil Boc
De asemenea, medicii de familie au precizat că vor cere în instanţă anularea actelor adiţionale de furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru 2010 în baza cărora casele de sănătate au anuţat că se va desfăşura activitatea în luna iunie. "Am trimis deja o notificare Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate prin care solicităm anularea actelor adiţionale încheiate ulterior datei de 1 iunie. Prevederile acestora sunt nule şi acest lucru rezidă din faptul că de la 1 la 5 iunie nu există un contract în vigoare pe care actul adiţional să îl modifice sau să îl completeze", a mai spus dr. Mihailă.
Prezent la dezbatere, fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu a sfătuit medicii de familie să nu semneze contractul cadru în forma actuală. El a opinat că dacă medicii vor ceda şi îl vor semna "vor ceda pentru mulţi ani".
Făcând referire la tema dezbaterii, Nicolăescu a apreciat că, în opinia sa, CNAS ar trebui desfiinţată şi ar trebui făcut un pachet minim de servicii de sănătate suportat de bugetul de stat, iar pacienţii să apeleze la asigurări private de sănătate pentru a beneficia de servicii medicale de calitate.
În opinia medicilor de familie, modificările aduse contractului cadru, publicate la 31 mai 2011 în Monitorul Oficial, rezolvă câteva dintre numeroasele probleme cu care se confruntă sistemul medical, însă, proiectul de norme înrăutăţeste o situaţie deja dezastruoasă a medicinei de familie din România şi consfinţeste lipsa totală de contact cu realitatea a decidenţilor din sănătate.
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, consideră că doleanţele medicilor de familie privind modificare contractului cadru au fost luate în considerare de către minister, astfel încât nu există justificări pentru refuzul semnării acordului. Ministrul a mai spus că doleanţele medicilor au fost preluate aproape toate de către ministerul său. "Vă rog să faceţi comparaţie cu ce probleme au ridicat medicii de familie şi dacă ele sunt soluţionate sau nu pe plan legislativ. Peste 95% dintre ele sunt deja soluţionate", a conchis ministrul.
Principala nemulţumire a medicilor este legată de sumele alocate pentru 2011 care, în opinia lor, sunt insuficiente. Medicii spun că, dacă ar accepta noile prevederi, şi-ar semna practic falimentul cabinetelor