Organizaţia Mondială a Sănătăţii plasează tinerii români pe primul loc în Uniunea Europeană la capitol fumat. 65% dintre tinerii de până în 16 ani au pus deja ţigara în gură. În plus avem şi cea mai scăzută vârstă de la care copiii cad pradă acestui viciu, 12 ani. Cei mai mulţi tineri se apucă de fumat încă de la vârste fragede. La nici 18 ani, Andrei a ajuns la 10 ţigări pe zi. "N-am nimic, fumez deja de 3 ani. Am început de
curiozitatea, pur şi simplu de la un prieten am luat , mi-a dat şi am început. Dimineaţa nu pot bea cafeaua fără ţigară, după masă iar ţigară", povesteşte tânărul.Elevii cumpără ţigările din apropierea şcolii şi fumează în pauze. Nici imaginile şocante de pe pachetele de ţigări nu-i sperie pe minori. "De obicei fumează fetele şi problema e că fumează chiar fetele din clasele mai mici dar şi băieţii. Vor să braveze, să fie interesanţi. Vin cu ţigările de acasă şi nu fumează chiar orice doar ţigările cele mai scumpe", a spus Teofil Vultur, directorul Colegiului Naţional "Matei Basarab".
"Se ştie că peste 3.000 de substanţe sunt cancerigene. Se găsesc chiar cianuri şi substanţe pe care dacă le-am vedea am fugi mâncând pământul, însă mulţi le bagă în plămâni inhalând fumul de ţigară", a declarat Oana Deleanu, medic specialist pneumolog. Trei sferturi dintre tineri cred că e grav doar dacă fumezi cel puţin două pachete pe zi.



