MS şi-a dat acordul pentru înfiinţarea Registrul naţional pentru diabet
Elaborarea acestui proiect de ordin a fost necesar pentru a pune în executare dispoziţiile legale şi pentru a se asigura cadrul legal necesar realizării, implementării şi managementului Registrului naţional de diabet zaharat. Pe de altă parte, înfiinţarea Registrului naţional de diabet zaharat ca entitate juridică reprezintă o condiţie prealabilă necesară şi obligatorie pentru a asigura funcţionarea acestuia în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi în deplin acord cu obligaţiile contractuale asumate prin contractul încheiat între părţi se arată în nota de prezentare a actului normativ.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii consideră că realizarea şi implementarea Registrului naţional de diabet zaharat la nivelul tuturor unităţilor sanitare din Romania care derulează programul va aduce reale beneficii Ministerului Sănătăţii întrucât, pe de o parte, va permite fundamentarea corectă a acestui program pe nevoile populaţiei, evidenţiate din date obiective, iar pe de altă parte, va duce la utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru îndeplinirea obiectivelor şi indicatorilor aprobaţi in cadrul acestuia.
De asemenea, implementarea Registrului naţional de diabet zaharat va asigura: transparenţa în cheltuirea banilor publici alocaţi. Programului naţional de diabet zaharat (în acord cu obiectivele asumate prin Programul de guvernare menţionat); controlul costurilor în cadrul Programului naţional de diabet zaharat prin utilizarea programului informatic RoDiab Diabetes Patient Management System, întrucât această aplicaţie informatică va permite interconectarea tuturor furnizorilor de servicii medicale care derulează Programul naţional de diabet zaharat; îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea calităţii vieţii în condiţiile compatibilizării sistemului sanitar românesc cu cel din Uniunea Europeană, ceea ce va permite o monitorizare mai atentă şi mai corectă a bolnavilor cu diabet zaharat.