Primul beneficiar al unui transplant de faţă din Statele Unite a vorbit cu presa pentru prima dată de la intervenţia chirurgicală care i-a reconstruit chipul. Dallas Wiens a fost desfigurat în anul 2008. Bărbatul zugrăvea o biserică atunci când a atins cu faţa firele de înaltă tensiune. A supravieţuit electrocutării, dar medicii au fost nevoiţi să îl ţină într-o comă indusă artificial trei luni, timp în care i-au tratat rănile. Wiens a orbit şi şi-a
pierdut majoritatea trăsăturilor feţei în urma arsurilor. Grefa totală era singura soluţie prin care tânărul putea primi un chip. Deşi părea condamnat să trăiască toată viaţa cu un chip mutilat, o echipă de chirurgi a decis să îi reconstruiască trăsăturile cu ajutorul ţesuturilor prelevate de la un pacient aflat în moarte cerebrală.Operaţia a avut loc în urmă cu două luni şi a fost prima de acest fel din Statele Unite. În prezent, Dallas Wiens poate vorbi şi poate simţi mirosuri, dar va rămâne orb, spun medicii. La trei ani de la dramă, el poate în sfârşit să revină la viaţă. Înconjurat de medicii care l-au operat şi îngrijit, Dallas Wiens a apărut luni prima oară în public, pentru a-şi arăta faţa. După o operaţie care a durat peste 15 ore şi la care au participat circa 30 de medici, tânărul american de 25 de ani şi-a făcut apariţia la o conferinţă de presă. Realizat la Brigham and Women's Hospital din Boston (Massachusetts, nord-est), transplantul total de faţă este o premieră în Statele Unite.
Pentru că acest tip de operaţie nu este acoperit de asigurări, intervenţia a fost în întregime plătită de ministerul american al apărării, în cadrul programului de susţinere a cercetării pentru mutilaţii de război. Costul total al operaţiei a fost evaluat la 300.000 dolari.



