
Un milion de euro din fonduri europene vor fi folosiţi pentru pregătirea personalului medical care trateză arsurile la bebeluşi. Proiectul aparţine medicilor de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, spital la care ajung anual peste 1.000 de cazuri de arsuri la copii. Proiectul se va derula pe o perioadă de un an şi jumătate, iar la instruire vor participa aproape 1.700 de cadre medicale din toată ţara. "Sigur că este o boală la care
fiecare secundă contează. Trebuie să ştie exact ce trebuie să facă aşa cum este în protocolul european. Să ştim că aşa cum se face aicea se face în fiecare punct din această ţară. Acesta este scopul nostru", a declarat Mircea Enescu, şeful secţiei de Chirurgie plastică.