Primele transplanturi de inimă artificială Jarvik 2000 vor fi realizate la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, cel mai probabil în luna iunie, de o echipă româno-italiană de medici specialişti, pe lista de urgenţe aflându-se patru pacienţi cu insuficienţă cardiacă cronică. Prestigiosul chirurg cardiolog Mircea Bârsan de la Institutul Inimii a declarat că "data exactă a intervenţiilor este în totalitate dependentă de programul echipei de medici
chirurgi din Italia şi de disponibilitatea acesteia pentru deplasarea de câteva zile la Cluj-Napoca".
Potrivit reputatului chirurg clujean, cei patru pacienţi cu vârste între 50 şi 60 de ani - o femeie şi trei bărbaţi -, se află sub îngrijiri medicale.
Inima artificială Jarvik 2000, produsă în SUA, sub licenţă italiană, a fost omologată, recent, de Ministerul român al Sănătăţii. Aparatul are rolul de a pompa sângele, preluând, astfel, una dintre funcţiile de bază ale inimii.