Guvernul sistează începând de astăzi finanţarea centrală pentru 60 de spitale
De asemenea, există unităţi care funcţionează cu personal medical insuficient, de exemplu spitale cu un singur medic angajat - precum Spitalul de Boli Cronice de la Mozăceni, Preventoriul TBC Gorneşti, Preventoriul TBC de la Poiana Þapului - sau spitale cu doi medici - Spitalul de Boli Cronice de la Rucăr, a enumerat ministrul. "Toate unităţile sanitare au locaţia la mai puţin de 45-50 kilometri de unităţi sanitare clinice din reşedinţe de judeţ, ca urmare nici criteriul de distanţă nu este respectat", a mai justificat Cseke decizia de desfiinţare a spitalelor.
În localităţile Ocna Mures - judeţul Alba, Sântana - Arad, Mozăceni - Argeş, Truşeşti - Botoşani, Mociu - Cluj, Solca - Suceava, vor fi redistribuite pentru cel putin 3 luni, 24 de ore din 24, 6 echipaje de urgenţă pentru a asigura intervenţiile de urgenţă, a precizat ministrul Cseke. "În aceste zone nu există staţii de de ambulanţă sau staţii SMURD pentru a asigura asistenţa medicală de urgenţă", a meţionat el.
De asemenea, sunt şase centre de primiri urgenţe în spitalele din localităţile Târgu Frumos - Iaşi, Sântana - Arad, Titu - Dâmboviţa, Sărmaşu - Mureş, Bicaz - Neamţ, Buziaş - Timiş unde Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea preluării finanţării, astfel încât să fie continuată activitatea medicală în aceste centre.
Printr-o altă hotărâre de Guvern, şapte spitale, din totalul de 67 desfiinţate, intră, la solicitarea autorităţilor locale, în programul de transformare în cămine de bătrâni, cu finanţare parţială de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cele şapte unităţi sunt fostul spital comunal Vintilă Vodă - judeţul Buzău, spitalul de boli cronice Boşca - Caraş-Severin, Spitalul orăşenesc Roznov - Neamţ, Spitalul de boli cronice Ceul Silvaniei - Sălaj, Centrul de Sănătate Cervenia - Teleorman, Centrul de Sănătate Furculeşti - Teleorman, şi Spitalul de boli cronice Tutova - Vaslui.
În acest context, ministrul Sănătăţii a făcut un apel către autorităţile locale şi managerii de spitale să oprească internările în unităţile care se desfiinţează, deşi s-au constatat creşteri ale numărului de internări în unele dintre aceste spitale.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, bugetele anulate ale celor 67 de spitale supuse desfiinţării sau transformării totalizează 174,2 milioane de lei, inclusiv fondurile de salarii ale personalului, care va fi redistribuit în sistem.