
Din cauza actualizării cursului de la 4,25 lei la 4,21 lei pentru un euro în bugetul de stat pentru 2011 medicamentele ar trebui să coste mai puţin cu aproape 1% din 1 aprilie. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Sorin Popescu. "Pentru multe medicamente, această diferenţă de curs va fi aproape imperceptibilă, dar este cert că preţurile vor scădea cu aproximativ 1% pentru
toate produsele", a spus preşedintele ARPIM.
El a precizat că, de exemplu, medicamentul Tertensif, care în prezent costă 11,7 lei, va fi 11,5 lei de la 1 aprilie, iar Preductal va costa 25,76 lei, de la 25,8 lei, ambele produse fiind compensate 50 la sută.
Actualizarea preţurilor medicamentelor cuprinse în Catalogul Naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România (CANAMED) va fi efectuată la 1 aprilie 2011, de către Ministerul Sănătăţii, la cursul de schimb valutar de 4,21 lei pentru un euro.