Broccoli, pregătit corect, este un element foarte eficient de combatere a cancerului
Mugurii de broccoli conţin din plin mirosinază, iar studiul arată că, dacă lângă broccoli se pun şi câţiva muguri, efectele anti-cancer sunt mai mari decât dacă broccoli este consumat singur.
Alte alimente care conţin sulforafan şi care ar merge lângă broccoli sunt seminţele de muştar, ridichile şi wasabi, adaugă Elisabeth Jeffery. Broccoli trebuie fiert doar două-patru minute pentru a păstra atât enzima, cât şi nutrienţii.
Studiul a fost publicat în revista de specialitate Nutrition and Cancer.
Cercetătorii au mai descoperit în luna octombrie că o bacterie din intestin, numită 'probiotic', contribuie la digerarea broccoli, ajutând la eliberarea şi absorbţia sulforafanului în corp. Ei au recomandat ca bacteria din intestin să fie hrănită cu probiotice pentru a încuraja proliferarea lor. O altă recomandare este să se mănânce broccoli cu probiotice, 'combinând, de exemplu, broccoli cu sos de iaurt care conţine bacteria', arată cercetătorul Michael Miller, tot de la Universitatea Illinois, citat de The Independent.