Activitatea cerebrală poate arăta dacă un fumător se poate lăsa de fumat sau nu
Persoanele al căror cortex prefrontal median manifesta o activitate în timpul difuzării mesajelor sunt cu mult 'mai dispuşi' să reducă consumul de ţigări în luna următoare. 'Este interesant că, ştiind ce se petrece în mintea cuiva, putem să prevedem mai bine comportamentul său viitor decât dacă ştim numai de la el', evaluând mai exact şansele sale de a se lăsa de fumat, spune Emily Falk, principalul autor al studiului şi director al laboratorului de neuroştiinţe şi comunicare de la Universitatea Michigan. Studiul s-a desfăşurat la Universitatea California din Los Angeles.
După ce a scăzut constant din anul 2000, numărul fumătorilor adulţi americani s-a stabilizat din 2005 la 20-21% din populaţie, potrivit statisticilor guvernamentale federale. Circa 443 000 de persoane mor anual în SUA de boli legate de fumat. /Agerpres/