Roboterapia pe copiii cu autism a avut rezultate încurajatoare, consideră psihoterapeuţii
''Rezultatele sunt promiţătoare. Se pare că roboterapia, în cazul acestei tulburări, reuşeşte să dezvolte în cazul copiilor mecanismele atenţionale. Spre exemplu, copiii îşi concentrează atenţia mult mai multă vreme atunci când interacţionează cu robotul, decât cu terapeuţii, şi s-au dezvoltat anumite abilităţi sociale cum ar fi salutul şi capacitatea de a spune mulţumesc'', a declarat Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie de la Universitatea Babeş-Bolyai.
Profesorul a explicat, pentru Agerpres, că micuţii au avut, în cadrul experimentului, şi o jucărie de pluş care semăna cu Probo - care are 70 de centimetri înălţime - faţă de care au dezvoltat un anumit ataşament şi doreau să doarmă noaptea cu el. Ideea principală a acestei terapii este aceea de a folosi un robot, pe care copiii cu autism îl acceptă mai uşor decât pe un terapeut. Profesorul a susţinut că persoanele care suferă de autism nu reuşesc să descifreze mimica şi gestica celor din jur şi din această cauză oamenii li se par ameninţători şi se sperie. Acesta este şi motivul pentru care, în opinia sa, roboterapia poate da rezultate bune.
''Sunt şi câteva aspecte care trebuie dezvoltate şi care nu au funcţionat foarte bine în această fază, şi anume cele legate de identificarea emoţională. Asta şi din cauza faptului că robotul nu este suficient de sensibil şi nu exprimă foarte diferenţiat şi clar emoţiile. ªi aici a fost contribuţia noastră, a psihologilor, cerând inginerilor din Belgia să lucreze la acest aspect al robotului'', a mai spus Daniel David.
Următorul pas este acela de a se realiza, săptămânile viitoare, un nou set de analize, prin care copiii vor fi supuşi exact aceluiaşi procedeu ca cel în care a fost folosit Probo, dar că roboţelul va fi înlocuit de terapeuţi.
Dacă rezultatele vor fi corespunzătoare, roboţelul, care costă câteva mii de euro, ar putea fi cumpărat şi folosit în dezvoltarea unor terapii inovative.