Cu toate că numărul infecţiilor respiratorii a fost în scădere pe teritoriul ţării în perioada 27 decembrie 2010 – 02 ianuarie 2011 au fost înregistrate trei cazuri de gripă. Conform raportului transmis de către Centrul Naţional de Supraveghere a Bolilor Transmisibile la Ministerul Sănătăţii, în săptămâna 27 decembrie 2010 – 02 ianuarie 2011, numărul total al infecţiilor respiratorii acute raportate este de 52 912, în scădere cu 5,7 % faţă de cel înregistrat în
săptamâna precedentă. De asemenea, numărul cazurilor de viroze respiratorii care au necesitat internare este în scădere.S-a constatat faptul că, pe teritoriul României, nu există focare epidemice de viroze respiratorii sau de gripă. Trei români, din judeţele Maramureş, Galaţi şi Mureş, au fost depistaţi cu gripă în ultimele două săptămâni, iar starea lor actuală este bună, fără complicaţii, au declarat oficiali din Ministerul Sănătăţii.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon, continuă. Până în data de 2 ianuarie a.c., au fost efectuate 1.058.603 vaccinări antigripale, din care 528 342 (49.9%) la grupa de varsta peste 65 ani. Sunt vaccinate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, conform recomandărilor OMS şi ECDC. Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.



